10 trenduri de frumusețe pe care să le încerci primăvara aceasta
Odată cu nou anotimp, este timpul să îți faci un refresh și în ceea ce privește trendurile pe care le adopți în materie de frumusețe. Nici măcar nu este nevoie să faci schimbări foarte mari, ci doar mici adaptări ale rutinei zilnice de îngrijire și machiaj. Dacă urmărim ce ne recomandă specialiștii în domeniu în această perioadă, putem observa câteva trenduri care ies în evidență.
1.Buze în culori naturale
Buzele roșii nu se demodează niciodată, dar după ce toamna și iarna am purtat diferite nuanțe de roșu sau culori mai închise, este timpul să ne întoarcem la naturalețe. Ținutele colorate, machiajul în culori proaspete se potrivesc mai bine cu nuanțele naturale pentru buze, fie că este vorba despre rujuri mate, cremoase sau glossuri.
2. Eșarfe ca accesorii pentru păr
Chiar dacă este puțin probabil să ai în plan o vacanță pe riviera franceză în această perioadă, eșarfele pentru păr arată minunat atunci când nu vrei să te complici prea mult cu accesorizarea coafurii. Dacă tot suntem în sezonul de primăvară, se poartă mai ales eșarfele în culori pastelate.
3.Fardurile sidefate
Nu trebuie să te întorci neapărat la machiajul excesiv al anilor 1980, însă fardurile sidefate pot fi foarte drăguțe, dacă nu sunt folosite excesiv. De exemplu, dacă folosești o singură nuanță de fard sidefat și nu pentru o ținută care este oricum mai încărcată.
4.Blondul cenușiu
Dacă iarna aceasta blondul platinat este la mare căutare, primăvara aduce o nouă tendință în materie de culoare și anume un blond cu umbre cenușii, care sparg astfel monotonia unei culori unitare.
5.Tușul alb
Tușul alb nu este o alegerea prea des întâlnită, Dacă creionul dermatograf alb este o alegere potrivită pentru colțul interior al ochiului sau pentru linia apei ca să confere mai multă luminozitate privirii, tușul alb creează impresia unui look editorial. Dar cum multe vedete au adoptat deja această tendință, ne putem aștepta să o vedem mai des primăvara aceasta.
6.Fardurile aurii
S-a încheiat sezonul marilor petreceri,dar asta nu înseamnă că ne luăm la revedere de la fardurile aurii. În combinație cu fardurile în diferite tonuri de maro, sunt o alegere destul de cuminte, dar care rămâne elegantă și aduce un strop de strălucire.
7.Sprâncenele evidențiate
Și în această rpimăvară, accesul se pune sprâncenele bine conturate. Chiar dacă nu adopți un look natural și nu ești adepta sprâncenelor dese, nici cele foarte subțiri nu se poartă. De asemenea, este indicat să nici nu le încarci cu prea multe produse de machiaj, pentru că nu vrei să aibă acel aspect de sprâncene excesiv de „picatate„.
8.Manichiura simpla și îngrijtă
În materie de manichiură, în primvara acesta se poartă design-urile simple, cu diferite forme geometrice așa cum sut dungile sau buline, cele realizate în una sau două culori, sau pur și simplu manichiura cu lacuri de unghii în culori nude.
9.Blondul „murdar„
Tot în materide păr blond, există tendința intregrări șuvițelor în diferite nuanțe de blond închis sau chiar și de șaten sau castaniu. Un lucru este cert – nuanțele uniforme nu mai sunt la mare căutare și se dorește obținerea unei culori cât mai naturale a părului, cu diferite reflexii.
10.Machiajul natural
La fel ca și în cazul buzelor, unghiilor sau sprâncenelor, accentul este pus pe machiajul natural, în special când vine vorba de machiajul de zi cu zi. Asta presupune să ai un ten lipsit de imperfecțiuni, ceea ce necesită o îngrijire atentă și tratamente cosmetice specifice pentru diferite probleme ale tenului.
La Chloe Salon îți oferim diferite tratamente cosmetice, care se adresează tuturor tipurilor de ten, inclusiv tratamente de întreținere. Folosim numai produse profesionale, de cea mai bună calitate, în funcție de nevoile tenului. În plus, oferta noastră de servicii de înfrumusețare include și tratamente corporale, machiaj profesional, hairsyling & hairdresser, manichiură și pedichiură.
Comments
Comments are closed.